Taxa la podul Cernavodă, eliminată până la 31 august

Taxa la podul Cernavodă, eliminată până la 31 august
Publicat: 04/07/2014, 16:25
Actualizat: 29/07/2014, 18:09

Sistarea plății taxei a fost aprobată printr-un ordin al lui Alexandru Năstase, secretarul de stat care conduce Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, publicat vineri în Monitorul Oficial.

Măsura, valabilă până la 31 august, se aplică pe sensul București – Constanța în zilele de vineri, în intervalul 18:00 – 24:00, și sîmbătă, între orele 06:00 și 12:00.

Șoferii vor fi scutiți de plata taxei și duminica, între 16:00 și 24:00, pe sensul Constanța – București.

Obligativitatea plății taxei pe Autostrada Soarelui a fost eliminată temporar în vara anului trecut, pentru sfârșitul de săptămână, după ce presa a relatat că în minivacanța de Rusalii șoferii au fost obligați să aștepte și două ore pentru a putea plăti taxa de autostradă la stația Fetești, rândul de mașini întânzindu-se pe 20 de kilometri.

O măsură similară a fost aplicată și în vara lui 2012, doar pentru luna august, când Ministerul Transporturilor a decis că șoferii care merg vinerea spre mare și cei care se întorc duminica nu vor mai plăti taxa pentru trecerea podului peste Dunăre de la Fetești.

În acest an, taxa a fost suspendată în zilele de 30 aprilie, 1 și 4 mai, pentru minivacanța de 1 Mai.

Premierul Victor Ponta i-a transmis în iulie 2013 lui Dan Șova, ministrul delegat pentru infrastructură la acea vreme, că sistemul de taxare a autovehiculelor care circulă pe podul Cernavodă trebuie regândit și implementat cel târziu până în primăvară, pentru că altfel în vara acestui an vor trebui ridicate din nou bariere în vederea evitării blocajelor.

CNADNR a comunicat recent pentru MEDIAFAX că sistarea încasării tarifului de trecere pentru utilizarea podului de la Fetești – Cernavodă se va realiza doar în mod excepțional, în cazul depășirii „timpilor rezonabili” de staționare.

În plus, CNADNR a precizat că proiectul de modernizare a sistemului de încasare a tarifului de trecere a podului peste Dunăre la Fetești – Cernavodă se află în prezent în faza de elaborare a documentației tehnice.

Ioan Dornescu, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Istoria alegerilor prezidențiale. Care a fost soarta perdanților din turul doi
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de...